Muzeul in situ al Capidavei
1200

Muzeul in situ al Capidavei

Muzeul in situ al Capidavei, sat Capidava, com. Topalu, jud. Constanţa


Vizitatorii pot vedea zidul de incinta, impresionant, poarta de sud a cetății, străjuită de un turn patrulater și accesul pe strada principală. O a doua poartă, secundară (poterna), a fost practicată din vechime în turnul patrulater de NV al cetății, pe unde și începe traseul de vizitare. Pe tot traseul incintei apar fundații a 2 turnuri în formă de potcoavă (dezafectate din epoca romana târzie), și, mult mai bine păstrate, două perechi de turnuri (patrulatere pe laturile lungi și în formă de evantai pe colțurile păstrate ale cetății). în sfertul sudic al cetății poate fi observată fundația zidului de apărare și fortului roman târziu (pe 1/3 din lungimea ei), precum și traseul șanțului care-l proteja. în acest sector a fost descoperită și conservată clădirea corpului de gardă, cea mai mare clădire romana târzie păstrată. în interiorul cetății, pătrunzând pe poarta principală de sud, apare pe mâna dreaptă (sectorul V, înspre E) o zonă rezidențială din epoca romana târzie. Aceasta constă din construcții dispuse în jurul unor piațete private, prevăzută cu portice, culoare de acces și canale de scurgere, dolia - chiupuri în care se păstrau proviziile locuitorilor. Două dintre aceste spații de locuire erau dotate cu instalație de încălzire, aferenta unor bai private. Alte obiective arheologice importante ale cetății sunt basilica romano-bizantina din colțul de nord al cetății (sec. VI p.Chr.), ca și instalația portuară a Capidavei, aflată pe malul Dunării, în dreptul cetății. Ultima a funcționat pe toată durata utilizării cetății, din sec. ÎI și până în sec. XI p.Chr. În cetate mai pot fi văzute o serie de contructii de suprafața - tip bordei - , care datează din ultima etapă de locuire, cea medio-bizantina (sec. IX-XI), cât și alte ansambluri de locuire sau având caracter oficial, cu mai multe niveluri și reparații succesive. Un punct de interes îl reprezintă termele romane, dar și necropola, ambele aflate în afară cetății, înspre E și ESE. Așezarea civilă romana, aflată în exteriorul cetății, ale cărei urme au fost foarte puțin investigate, este suprapusa de satul actual.

De asemenea în incinta sectorului destinat arheologilor sunt amenajate două camere ce adăpostesc materialul ceramic descoperit în săpături şi care poate fi considerat un mic muzeu.

WEB: http://www.capidava.ro; CAPIDAVA - Prezentare de sit,
E-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.;.Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea..">Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.