Drobeta
1200

Drobeta (mun. Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți)

Drobeta/Drubeta (Turnu Severin, jud. Mehedinţi)

Castrul Drobeta este situat pe partea nordică a ripei Dunării Inferioare, în dreptul fortificaţiei Pontes/Transdrobeta. A fost edificat în perioada dintre cele două războaie dacice ale împăratului Traian. Castrul de la Dorbeta avea rolul de a proteja capătul nordic al podului construit de Traian. Era un centru comercial, administrativ, militar şi urban al Daciei romane.

Drobeta se bucura de o poziţie geografică strategică pe linia Dunării. Toponimul Drobeta a fost utilizat atât pentru a desemna castrul, cât şi aşezarea civilă de la Turnu Severin, iar sursele literare (Ptolemeu III, 8; Tabula Peutingeriana VII, 4; NotDignOr, XLII, 6.16.24) şi epigrafice (IDR II 20) reţin mai multe variante posibile: Drubetis/Drobeta/Drubeta.

Castrul roman a fost construit încă din perioada primului război dacic ca centru al operaţiunilor militare din cursul celui de-al doilea razboi dacic (situat în apropierea podului peste Dunăre construit de Apollodor din Damasc). Punerea în operă a castrului este datorată cohortei I Antiochensium. Paza castrului şi a podului a fost încredinţată pe rând soldaţilor din cohortele III Campestris şi I Sagittariorum. În această perioadă sunt atestate numeroase detaşamente legionare din legiuni ca I Italica, I Adiutrix, IV Flavia, V Macedonica, VII Claudia, XIII Gemina, precum şi trupe auxiliare (cohors I Cretum, cohors II Hispanorum, III Brittonum).

Aşezarea civilă s-a dezvoltat la N, E şi V de castru, iar curând după organizarea provinciei Dacia, a obţinut statutul municipal (în timpul lui Hadrian, aşa cum o dovedeşte si gentiliciul imperial: municipium Aelium Hadrianum Drobetense). În vremea lui Septimius Severus, oraşul primeşte statutul de colonia (Septimia Drobeta).

Fortăreaţă medievală a fost construită în vremea lui Ladislau I ( 1077-1095) al Ungariei ca punct strategic pe linia Dunării. În cursul primei jumătăţi a secolului al XIII-lea, a fost sediu al Banatului de Severin (primul ban de Severin este atestat în anul 1233) şi al ordinului cavalerilor ioaniţi (din 1247). Până la 1502 a fost sediu al episcopiei catolice de Severin.

Castrul roman măsura 137,50 x 123 m. A fost ridicat pe un platou înalt, la capătul podului roman şi ocupa o suprafaţă de aprox. 2 ha. Aceasta era protejat pe latura de E (cea mai expusă atacurilor) cu trei şanţuri şi valla. Un turn de observaţie de formă circulară (acoperit în prezent de apele Dunării) era conectat cu curtina de est a castrului. În interior regăsim clădirea praetoriului (în centrul castrului) cu o serie de subansambluri componente (armamentarium, oescus, sacellum, o încăpere dotată cu hypocaust în colţul de NV).

În proximitatea praetoriului, erau două horrea şi reşedinţele ofiţerilor. Castrul continuă să existe şi după retragerea aureliană. Acesta a cunoscut refaceri succesive care se întind de la jumătatea secolului al III-lea până in primele decenii ale secolului V p. Chr.

Ultima perioadă de funcţionare datează din vremea împaraţilor Anastasius şi Iustinian. Este posibil ca în vremea domniei lui Gallienus (253-268) praetoriul castrului să fi fost transformat în basilica, o construcţie cu trei nave. Datele arheologice disponibile nu validează caracterul creştin al acestui edificiu în cursul secolului IV p.Chr.

În vremea lui Constantin cel Mare castrul a fost refăcut respectând riguros dimensiunile lagărului traianeic. Zidul de incintă a fost înălţat, dar avea o grosime inferioară celei din perioada traianeică. În interior, cubicula erau organizate după un plan în cruce, de-a lungul a două axe de circulaţie intersectate (în total 78 de încăperi, 42 în praetentura şi 36 în retentura). În spaţiul dintre cubicula şi zidul de incintă au fost puse în evidenţă trei rânduri de pilaştri din cărămidă, care făceau parte din structura unor construcţii uşoare: barăci, depozite, grajduri.

La începutul secolului al IV-lea la Drobeta îşi aveau sediu garnizoana cuneus Equitum Dalmatarum Divitensium şi auxilium primorum daciscorum (aşa cum o atestă NotDignOr, LXV, 16; LXIII, 24). Distrugerea castrului de la Drobeta a avut loc cândva către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea şi ar putea fi atribuită atacurilor hunice. După acest moment toponimul Drobeta a fost abandonat. Circulaţia monetară cunoaşte o întrerupere până la momentul domniei lui Anastasius.

Podul a fost construit după planurile arhitectului Apollodor din Damasc şi se află în vecinătatea castrului, fiind realizat în numai trei ani (103-105). Podul măsura 1135 m lungime şi cca 14,55 m lăţime, iar Dio Cassius (LXVIII, 13.1) relatează că avea o înălţime estimată de 45 m (150 de picioare romane). Această construcţie de geniu asigura legătura nemijlocită între castrul de la Pontes (Serbia) şi cel de la Drobeta, situat pe partea nordică a ripei Dunării. La capete se găseau portaluri realizate din cărămidă ornate cu trofee şi probabil statui ale divinităţilor ori ale împăratului. Descoperirile arheologice atestă menţinerea în activitate a portului cel puţin până în cursul secolului IV p.Chr.

Instalaţia portuară cu rol militar şi comercial se afla la E de podul construit de Apollodor, în faţa castrului. În cel de-al treilea sfert al secolului al XIX-lea erau încă vizibile părţi din cheiul portului, precum şi o serie de construcţii de dimensiuni importante aferente portului.

Edificiu termal extra muros, era situat la cca 200 m V de podul roman. Ansamblul măsura aprox. 90 x 40 m şi comporta o sală de formă rectangulară (dimensiuni: 5,65 x 7,30 m) care conţinea gurile de foc (praefurnium?), frigidarium (la E), laconicum, caldarium, tepidarium, bazin circular situat pe latura de N a complexului termal, precum şi un altul, de formă pătrată, la S de precedentul, palaestra (în zona NE a ansamblului, distrusă de un cimitir medieval). În cursul secolului al III-lea p.Chr. termele au fost reparate de soldaţii cohortei I Sagittariorum.

Amfiteatrul roman, reprezentat pe reliefurile Columnei lui Traian, a fost descoperit recent (2010) în proximitatea castrului şi este încă în curs de cercetare. El are o deschidere de aprox. 36 m şi formă circulară. Dimensiunile exacte şi structurile aferente rămân să fie precizate doar după încheierea cercetării arheologice în curs.

Topografia aşezării civile este foarte puţin cunoscută. Aşezarea avea cel mai probabil o formă pentagonală, cu turnuri circulare pe latura sa de N, caracteristice perioadei romane târzii. O mărturie epigrafică validează existenţa unui sanctuar al Mamei Zeilor (CIL III, 1582).

Un templu al cultului imperial este atestat tot pe cale epigrafică (inscripţie provenind de la Donje Butorke, Serbia, datată către sfârşitul secolului al II-lea p.Chr.), crypta a cărei localizare în teren este încă necunoscută.

O basilica civilă din secolul al IV-lea, cu trei nave a fost identificată în teren la NV de castru (în perimetrul pieţei "Ghica"). A fost descoperit şi un atelier pentru producerea oglinzilor cu ramă din plumb care funcţiona în perioada romană târzie la Drobeta.

Vestigiile antice de la Drobeta beneficiază de o valorificare culturală, turistică şi expoziţională prin Muzeul Regiunii Porţilor de Fier de la Drobeta Turnu Severin. Acces pe drumul european E70 la km 220,00 SE de Timişoara, 113,00 V de Craiova şi 353,00 V de Bucureşti.

Drobeta arhiva INP

Drobeta reconstituiri

Drobeta artefacte

Drobeta cetate

Drobeta harta veche

Drobeta planuri

No images found.